Stema alb negrux

 

AVIZ

referitor la propunerea legislativă intitulată Lege modificarea și completarea alineatului (2) al articolului 24 din Legea

nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă

 

 

          Analizând propunerea legislativă intitulată Lege modificarea și completarea alineatului (2) al articolului 24 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (b464/25.09.2019), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.XXXV/5505/3.10.2019 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.902 din 3.10.2019,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

          Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:

1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art.24 alin.(2) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intervenția legislativă vizând, potrivit Expunerii de motive, ca primarul să poată „să aprobe oficializarea căsătoriilor și în alte locuri, cum ar fi grădinile publice, parcuri, muzee, alte locuri pe care și le doresc tinerii, și nu neapărat sălile din primării”.

Propunerea se încadrează în categoria legilor ordinare, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Având în vedere că intervenția legislativă constă doar în modificarea art.24 alin.(2) din Legea nr.119/1996, pentru un spor de rigoare normativă, este necesară reformularea titlului, astfel:

Lege pentru modificarea art.24 alin.(2) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă”.

3. Pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, propunerea trebuie completată, după titlu, cu formula introductivă consacrată la art.42 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având următoarea redactare:

Parlamentul României adoptă prezenta lege”.

Pentru aceleași considerente, intenția de legiferare trebuie exprimată într-un articol unic, a cărui parte introductivă să fie formulată, astfel:

Articol unic. - Alineatul (2) al articolului 24 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.339 din 18 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:”.

4. Având în vedere că demersul legislativ vizează o nouă modificare a actului normativ de bază, precum și faptul că acesta a mai suportat, anterior, multiple intervenții legislative, recomandăm completarea propunerii legislative cu nou articol, marcat ca art.II, care să conțină o dispoziție de republicare, cu următoarea redactare:

Art.II. - Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

          În ipoteza însușirii prezentei recomandări, articolul unic va fi marcat ca art.I.

5. Referitor la textul preconizat pentru art.24 alin.(2), semnalăm că expresia „cum ar fi grădinile publice, parcuri, muzee și alte locuri în aer liber” este improprie stilului normativ, deoarece are un caracter exemplificativ. Totodată, este incorectă din punct de vedere gramatical, deoarece utilizează, în același context, un substantiv articulat, „grădinile”, precum și substantive nearticulate: „parcuri, muzee”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

București

Nr.